Octavian Paler, perpetuu

Pe 7 mai 2007, Romania l-a pierdut pe unul din cei mai puternici stalpi ai moralitatii! Octavian Paler este (caci el va trai mereu prin noi, cei ce il pretuim) o valoare pe care trebuie sa o pastram mereu ca pe un reper! Nu sunt primul care o spune: tara noastra nu duce lipsa de valori, doar ca nu le vede si nu le stie aprecia la justa lor valoare!

Nu avem voie sa il uitam pe Octavian Paler!

Cateva cuvinte de-ale maestrului in care ma regasesc din plin (pentru ca si eu, asemenea Domniei sale, fac parte din zodia racului): “Pur si simplu, duc reflexele defensive pana la stupiditate. Ma tem de orice necunoscut care ma scoate din banalitatea rutinei zilnice”.

Octavian Paler, nu te vom uita niciodata!!! 

Ma gandeam aseara ce mai e sfant la noi? Ma tem ca nimic. Nici macar Dumnezeu.

Urma-n pamant a piciorului nichitastanescian sau Analiza scurta de volum

Ieri m-am delectat cu cateva poezii semnate Nichita Stanescu. Intrucat acum cateva saptamani mi-am cumparat “Starea poeziei”, o culegere de volume de-ale marelui nostru poet neomodernist, am fost curios sa decriptez cateva mesaje ascunse sub ermetismul poeziei stanesciene.

Volumul pe care am ales sa-l recitesc este “O viziune a sentimentelor”, aparut in anul 1964. Universul liric al poeziilor publicate in acest an se afla sub zodia infinitului; eul liric se regaseste frecvent in motivul pasarii si cel al marii, simboluri ale nesfarsirii, semnele unui eu extatic si intr-o permanenta efervescenta. Ca de obicei, eul nichitastanescian este “rupt” intre acum si atunci, intre mic si mare, “ingropat” de verdele naturii si spart de viata atemporala.

Poezia “Lauda omului”, care deschide volumul, tradeaza un eu extrem de optimist, increzator in viata si in fiinta umana. Potrivit viziunii eului, omul este o pasare la putere negativa, o zburatoare ”intoarsa pe dos”, ceea ce il face sa afirme:

Oamenii sunt pasari nemaintalnite,

cu aripile crescute inlauntru,

care bat, plutind, planand,

intr-un aer mai curat – care e gandul!

 

Poezia “Imbratisarea” ne dezvaluie cum eul stanescian faramiteaza timpul, il surprinde pentru a-l dezintegra. Asemenea multor alte opere de-ale sale, poezia “Imbratisarea” releva, inca o data, cum iubirea zdrobeste timpul, il reduce la masurile sale cele mai mici:

 

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,

unul spre celalalt, si-atat de iute,

ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,

si ora, lovita, se sparse-n minute.

 

Nichita Stanescu leaga prezentul de trecut si de viitor cu o usurinta neasemuita. Lumea zeilor -trecutul- devine lumea sa, iar lumea inundata de tinerete -viitorul- (reprezentata de iarba verde) devine locul propice pentru a-si intalni iubita. Recunosc, din poezia “Amfion, Constructorul” cel mai mult imi place expresia pe care o foloseste eul pentru a-si descrie iubita: “salbaticita de frumusete”. Frumos spus! Pe unele domnisoare, frumusetea le salbaticeste (in sensul nichitastanescian al cuvantului)

 

Aici, pe campul unde-n vechime zeii

n-au trecut decat calari,

unde pietrele-si arata coltii albi, si iarba

fuge speriata-n verzuiele zari,

imi dau intalnire cu tine, femeie

zvelta si salbaticita de frumusete

 

Volumul se inchide cu o poezie la fel de increzatoare in puterea omului de a prescimba totul in iubire. Inecarea cuvintelor in mare nu trebuie inteleasa ca o actiune distrugatoare, ci ca pe o contopire a lor in infinitul marii! Din poezia “Emotie de toamna”:

 

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec in mare.

Suier luna si o rasar si o prefac

intr-o dragoste mare.

 

Poezia lui Nichita Stanescu este, pentru mine, o obsesie. Am spus asta, desi nu ma indoiesc ca stiati deja. La fel cum un drog este pentru mine si poezia lui Bacovia. Insa ma complac in aceasta situatie. Nu vreau catusi de putin sa ma lepad de aceste obsesii. In plus, Nichita, prin poeziile sale, ne avertizeaza ca acestea pot duce la dependenta. Din fericire (!), am decriptat acest mesaj prea tarziu. Urma lui Nichita este deja prea adanca. O referire la aceasta dependenta se face si in volumul pe care l-am recitit, prin poezia “Continuitate”:

 

Alergand, alergand, mai adanca-i mereu

urma-n pamant a piciorului meu.

Va invit cu mare drag sa luati si voi parte la fenomenul Nichita Stanescu… prin poeziile lui!

In ajunul Invierii Domnului

Dragii mei,

Acum, in Ajunul Pastilor, va doresc tuturor pace, prosperitate si bucurii pe care sa le traiti impreuna cu familia si cu cei dragi! Sper ca aceste momente sa fie pretuite la adevarata lor valoare si sa alungam gandurile rele si grijile care ne macina in viata de zi cu zi, pentru a primi cu sufletul deschis vestea Invierii lui Iisus Hristos! 

Fie ca Lumina Sfanta din Noaptea Invierii Domnului sa reverse asupra tuturor multa lumina si caldura!

Hristos a Inviat!

Sarbatori fericite! 

Concurs de poze

Un site clujean a organizat un concurs de fotografii, in care participantii sunt chemati sa posteze pe internet poze ce reprezinta “franturi” ale Clujului.

Va invit sa accesati urmatoarele trei linkuri si sa va acordati votul Cristinei Botez, o buna prietena si fosta colega la liceul Gheorghe Sincai!

Aici sunt linkurile:

http://clujultau.time4news.ro/poza.php?id=264
http://clujultau.time4news.ro/poza.php?id=265
http://clujultau.time4news.ro/poza.php?id=266

Despre Liviu Rebreanu…

Si daca tot veni vorba despre carti, astazi am avut deosebita placere de a primi de la domnul profesor Teodor Tanco, scriitor clujean de exceptie, volumul Domniei sale ”Despre Liviu Rebreanu”. Dupa cum si titlul sugereaza, cartea prezinta evenimentele esentiale din viata prozatorului realist Rebreanu. Despre aceasta carte am aflat chiar de la domnul Tanco intr-una din discutiile pe care le-am purtat cu Dansul pe tema tehnicii detaliului semnificativ la care deseori recurge Rebreanu in operele sale.

Domnul Tanco mi-a acordat un autograf si o dedicatie pe prima pagina, pentru care ii multumesc mult si care ma onoreaza. 

Mi-a facut o deosebita placere sa primesc un volum despre un mare scriitor de la un alt mare scriitor!

M-am pricopsit in mod “anarhic” cu o carte buna

Pentru ca s-a vorbit destul de mult prin Cluj in aceasta perioada despre targul de carte Gaudeamus si pentru ca nu am vrut sa-l pierd nici anul acesta -maine e ultima zi de targ-, astazi am mers pana intr-acolo. Am fost curios ce carti va prezenta fiecare dintre editurile prezente: ce noutati sau ce carti de colectie. La targul din 2007 mi-am achizitionat cele “11 elegii” ale lui Nichita Stanescu, si asta chiar de ziua poetului.

Se pare ca si anul acesta biblioteca personala mi s-a imbogatit cu o “piesa” importanta in urma targului de carte. Nu la multa vreme dupa intrarea in incinta rezervata targului de carte, am dat de o editura englezeasca: Routledge. Recunosc, nu am auzit de ea pana acum. Insa fiindca a expus spre vanzare o serie de carti semnate de mari filosofi politici (dintre care pe unii tocmai ii studiem la facultate), m-am apropiat interesat. La nici doua secunde, imi sare in ochi numele lui Herbert Marcuse. Inca de anul trecut sunt intr-o cautare efervescenta a volumului sau filosofic “Omul unidimensional”, o lucrare de capatai a literaturii politice moderne. Nu mi-a venit sa cred ca aceasta carte sta in fata ochilor mei! Si, mai mult decat atat, varianta in limba engleza! Nu e prima data cand mi se intampla un astfel de “fenomen” (caci altfel nu stiu cum sa-l numesc) in ceea ce priveste universul fascinant al cartilor. Am cautat aceasta lucrare in librarii, in anticariate, in biblioteci si nimic! Asta pana azi!

Cartea ”Omul unidimensional” a fost editata in anul 1964, desi Marcuse a inceput sa o scrie inca din anii 50. Importanta sa consta in aceea ca a inflacarat multe suflete dornice de schimbare sociala in anii 60-70, fiind considerata o lucrare de capatai pentru revitalizarea anarhismului. Herbert Marcuse, un admirator al marxismului, insista, in aceasta carte, asupra degradarii valorice pe care societatea dezvoltata o presupune -fie ea capitalista, fie ea comunista- si militeaza pentru o revitalizare radicala, din temelii, a societatii. Voi reveni cu mai multe detalii despre subiect de indata ce parcurg cartea mai amanuntit.  As putea spune ca am dat de aceasta capodopera a anarhismului modern intr-un mod cu totul anarhic.

Din nou in blogosfera

In sfarsit, m-am mutat. Si am resuit sa ma si conectez la internet in noua locuinta - ceea ce e de bine. In rastimpul petrecut departe de blog s-au intamplat multe evenimente mai mult sau mai putin importante.

Spre pilda, duminica trecuta am fost la teatru (caci de opera m-am saturat pentru o buna bucata de timp); s-a jucat Regele Lear si a urcat pe scena Marian Ralea de la teatrul “Bulandra” din Bucuresti. Nu puteam sa ratez o asemenea prezenta si, desigur, o asemenea capodopera de-a nepieritorului Shakespeare. Tragedia regelui care isi pierde regatul din dorinta de a dovedi intelepciune celor din jur si incredere fata de fiicele sale este genial pusa in scena de Shakespeare, care transmite o sumedenie de mesaje subliminale prin opera sa. Totodata, trebuie sa recunosc marea mea admiratie pentru Shakespeare, care inveleste fiecare cuvant in haina melodioasa a literaturii de cea mai buna calitate.  Nu ascund faptul ca am incercat sa retin cat mai multe expresii folosite de personajele piesei de teatru, replicile lor fiind un izvor de cuvinte cusute cu ata aurita, dar nevazuta, un limbaj la cel mai inalt nivel de abstractizare. Astept cu nerabdare noua ocazie de a merge la teatru, la o piesa cel putin la fel de buna precum aceasta.

In alta ordine de idei, la facultate se succed linistite examenele partiale. Astazi am avut de confruntat examenul partial la teorie politica clasica, o materie care pune bazele ideilor filozofice ce au conturat principiile politice inca de la inceputuri. Urmeaza ca luni sa dau piept cu examenul de la introducere in economie. Oricum, examenele partiale nu se compara sub nicio forma cu cele din sesiunea de final de semestru. Pana atunci, insa, mai este ceva vreme.

Tot de saptamana trecuta am inceput sa colaborez mai serios cu ziarul clujean Faclia, la care scriu articole pe politica. Desigur, scriu atat cat timpul liber imi permite, fara a pierde cursuri si seminarii de la facultate. In cadrul acestei colaborari, saptamana trecuta am avut ocazia sa-l vad pe premierul Tariceanu, care a tranzitat Clujul pentru a sta cateva zile in judetele Salaj si Bihor. De asemenea, in fiecare vineri este programata o conferinta de presa la biroul senatorial al domnului Funar. Nu stiu, insa, cat timp ma voi putea tine de aceasta “indeletnicire”. Voi vedea in ce masura facultatile intra sau nu in conflict cu gazetaria.

O chestiune pe care o privesc cu multa deferenta este, insa, raspunsul primit de la marele nostru poet Adrian Paunescu, cel care imi recomanda cateva dintre poeziile Domniei sale, folositoare unui tanar la inceput de drum in viata. Cu mult respect fata de ceea ce domnul Paunescu reprezinta, voi reda, aici, cateva fragmente care mi-au ajuns la suflet:

din poezia “Contraselectia”:

[...]

“Nici n-am apucat să deschidem
Întristatele noastre guri
Şi avu loc sărbătoarea cea mare
A Contraselecţiei.

Avură loc funeraliile
Inteligenţei.
Avură loc dansuri şi chiote,
Impudice salturi colective
În cinstea victoriei
Ologilor contra celor cu două picioare,
În cinstea victoriei
Ciungilor contra celor cu două mâini,
În cinstea victoriei
Celor fără gânduri contra celor ce gândesc,
În cinstea victoriei
Celor ce nu muncesc contra celor ce muncesc.

[...]

Ei nu sunt ologi din războaie,
Ei sunt ologi din lenea de-a umbla,
Li s-au uscat picioarele
De neîntrebuinţare.

Ei nu sunt ciungi din lupte,
Ei sunt ciungi
Că n-au pus mâna pe unelte
De la naştere,
Li s-au uscat braţele
De nemângâiere,
Au prins sfoiag la subţiori.

[...]

Un soare inflamat se urcă
Deasupra turnurilor noastre negre
Şi imbecilii arcaşi îl îndoliază
Sub negre săgeţi.

Şi mai la nord, vai, mai la nord,
Ca printr-un trist bandaj de doliu,
A început să ningă negru.

Pe ziduri - mari afişe stau şi-anunţă
Pedepsele ce se vor da
Pentru infracţiunea de-a gândi.

Şi nici n-am apucat să ne mirăm deloc,
Să protestăm cu energia
Prea vinovată a tandreţei noastre,
Cu scrupuloasa noastră
Aplecare democratică
Şi cu criminala capacitate de a
Înţelege şi explica totul.
Nici n-am avut răgazul să promitem
Că ne vom supăra,
Nici n-am putut deveni caraghioşi,
Îmbufnându-ne vizibil
Pentru o cauză mai mică,
În vreme ce un rău mai mare
Se şi-ntâmplase.”

Iar, pe un ton ceva mai nationalist, reproduc o strofa din poezia “Apel de carturar”:

[...]

“S-au adunat necazuri mari pe ţară,
dobânzile fărădelegii cresc;
vegheaţi ca ţara noastră să nu moară,
să nu se stingă neamul românesc.”

Mai sunt si alte poezii pe care Adrian Paunescu mi le-a recomandat si pe care le pretuiesc in mod deosebit. Pentru variantele integrale, va invit sa accesati blogul marelui nostru poet.

Absenta motivata…

Din pacate, nu am mai avut timp pentru blog in ultima perioada. Sunt prins intr-o serie de activitati care imi rapesc o buna parte a timpului liber. In plus, cerintele la facultate sunt din ce in ce mai ridicate, asta mai ales pentru ca se apropie cateva examene partiale (atat la Drept, cat si la Stiinte Politice).

De asemenea, in perioada aceasta ma si mut; ca atare, voi reveni cu postari noi (cel tarziu) dupa ce imi voi lega internetul in noua locuinta.  

Pe curand!

Nichita Stanescu - poezia insasi

 Fel de scriere, de Nichita Stanescu

“El ma tine in mana si scrie cu mine

Pe camp mi-a tocit picoarele

pana la genunchi, -

si pentru aer, -

ca sa le invete cum se zboara,

pana la cot mana dreapta

iar stanga pana la umar

mi le-a cioplit

Eu sunt al lui, -

si va sterge creta de pe cer

cu creierul meu

in curand

cand va suna recreatia”

Astazi se implinesc 75 de ani de la nasterea marelui nostru poet Nichita Stanescu, cel care a revolutionat lirica romaneasca prin insolitul expresiilor ce inunda poeziile sale. Cine s-ar fi putut gandi, pana la Nichita, la “foaia verde de albastru” sau la “tunderea soarelui de raza”? 

O recunosc! Eu sunt unul dintre cei care i-am “tocit” trupul, invocandu-l si recitandu-l la tot pasul! Sunt dependent de abstractul poeziei stanesciene asemenea unui peste dependent de apa in care isi duce traiul!

Sa-l citim pe Nichita, sa-i intelegem mesajul, sa-l iubim, si sa-i acordam importanta cuvenita!  

“Se-apropie viitorul, se-aude, se vede…”, N. Stanescu

Ce se intampla, totusi…?

De ceva timp pare-se ca Romania a fost inghitita de un neant infasurat in mantie neagra si imprastiind un iz de sfarsit. Se intampla ceva ciudat de o bucata de vreme: desi integrati (sau inghesuiti?) in diverse familii internationale care sa ne asigure ca suntem multi si uniti, noi suntem, de fapt, din ce in ce mai putini si singuri.

Anul trecut am asistat impasibili la pierderea pentru totdeauna (ce sintagma dura!)  a unor puternici piloni pentru cultura si dezvoltarea armonioasa a Romaniei. Recunosc, cel mai mult m-a miscat pierderea lui Octavian Paler, un om de o rara verticalitate in aceasta societate care mananca din noi orice strop de moralitate. A fost doar inceputul unei serii negre, anul 2007 fiind unul care s-a asigurat sa ne saraceasca sufletul de izvoare bogate si sanatoase, benefice unei societati care parca-si cauta permanent salvarea. De la revolutie incoace, nu reusim sa ne trezim din amorteala pe care ne-a “injectat-o” libertatea prost inteleasa a democratiei.

Si in loc sa constientizam mesajul acestor semnale de alarma pe care le primim de un an incoace, ne cufundam si mai mult in mizerie! De ieri nu-l mai avem nici pe George Pruteanu, o personalitate de care Romania mai avea inca multa nevoie! Limba romana l-a pierdut pe cel mai puternic gardian al ei! Si noi o dam inainte tot cu “lupta intre palate”! Tot cu interesele unuia si altuia! 

Nu acestea sunt realele obiective ale Romaniei! Nu pe astfel de dispute sterile, alimentate de unii care au o minte bolnava de putere, se poate construi Romania! De ce dam atata importanta cuvintelor unui politician care compromite si bruma de democratie din Romania, si nu alocam destul timp marilor “voci” ale Romaniei? Adevaratelor “voci”! Celor care sa indrepte cocoasa Romaniei, tara garbovita de la revolutie incoace de nesimtire si incompetenta!

E momentul sa intelegem ce ni se intampla! M-am saturat (si cred ca nu sunt singurul) de falsi idoli, care se dovedesc a fi peste noapte impostori, hoti la drumul mare! Sa lasam adevaratele voci (care nu se autointituleaza salvatori ai natiunii, dar care asta SUNT in realitate) sa vorbeasca!

Odihneasca-se in pace George Pruteanu si toti cei care au reprezentat adevarate solutii pentru Romania!

Si multa sanatate celor pe care inca ii avem si in care salasluiesc adevaratele valori!